25 iunie 2010

Noi suntem romani ...

Acum cateva zile luam pranzul cu o familie de italieni. O atmosfera placuta, discutii diverse si comentarii intense asupra jurnalul de stiri ce se difuza la tv. La un moment dat se asterne linistea: stire despre 4 romani, 3 barbati si o femeie [ !!! ] care au comis nu stiu ce infractiuni, violente si jafuri asupra unor italieni. Toate persoanele de la masa au mutit, sigur nu au facut nici un comentariu pentru ca eram eu de fata, eu am inghitit in sec si nu-mi doream decat sa se schimbe mai repede stirea sau sa se deschida un nou subiect de conversatie ...
E ceva firesc sa se auda des de romanii care au probleme cu legea aici insa de data asta eu chiar m am simtit jenata !

Cred ca ...

... e aşa de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti !

Clisee

O persoana draga mi-a zis intr-o zi ca eu am unul din cele mai amuzante bloguri din toate pe care le-a citit.

Lumea mă ştie cu zâmbetul pe faţă,e arma cu care am învăţat să sfidez problemele.
M-am săturat să mă explic atunci când zâmbesc; o fac fără să aştept ceva în schimb…
… atunci când ajut, o fac de drag, o fac pentru că vreau, pentru că pot…
.... atunci cand arat ca nu-mi pasa, o fac pentru ca intradevar nu-mi pasa !!!
.... atunci cand  ma comport total opus de felul in care va asteptati voi, o fac pentru ca nu voi fi niciodata cum vreti  voi !
Pentru că lumea m-a învăţat multe tâmpenii, dar şi să întreb mereu “de ce nu?”
De-ar fi asa uşor să construieşti oamenii şi poveştile de la zero si să le desenezi emoţiile în culori.
Să-i faci să te iubească pentru ceea ce eşti, nu pentru ce-ai putea să fii sau ceea ce ar putea realiza din tine.
Să vadă în paşii tăi noi începuturi…
De-ar fi atât de simplu să-ţi prinzi visele în palmă, să nu mai cauţi umbre ci împliniri.
Să fii tu însăţi, cu capul sus, norocoasă că ai ajuns să te cunoşti.
Nu prea găsesc motivul pentru care am aruncat aici aceste frânturi de viaţă, poate doar pentru cazul în care se întreabă cineva încotro zbor.
Ieri, dupa o discutie, am inteles a mia oara ca viata nu te uita si am descoperit ca am un gol in inima care se cere umplut...


P.S.  Mi-e pofta de mare , de o cana mare de cafea servita in liniste pe terasa ....



“… ea îi puse un deget pe buze, şi ca pentru sine însăşi, murmură: - Să nu cerem niciodată nimic de la viitor” - Arthur Schnitzler, “Cu ochii larg inchisi”